Pelerinaj Rm. Vâlcea (Prăznuirea Sf. Antim Ivireanu), Turnu, Cozia, Ostrov, Dintr-un Lemn (26-27 septembrie 2008)

În drumul nostru de explorare a Ortodoxiei, ne-am propus participarea la patru sărbători până la sfârşitul acestui an, care reprezintă patronii spirituali ai oraşelor unde trebuia să ajungem.
Astfel, după sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ne-am îndreptat gândurile spre Râmnicu Vâlcea cu ocazia prăznuirii Sf. Ierarh Antim Ivireanu.
Înainte de ora 16, ora plecării, am avut multe ispite legate de plecare, lucru care ne-a făcut să ne gândim că ne vom întoarce folosiţi din pelerinaj. Cu o oră întârziere, cu trei persoane mai puţin, după vreo 40 km, o maşină a făcut pană. Slavă Domnului că s-a întâmplat la poarta unui sătean care ne-a dat o mână de ajutor.
Ajunşi la Catedrală chiar înainte de a începe procesiunea, ne-am bucurat să vedem elemente naţionale cum ar fi drapele cu tricolorul şi costume naţionale – două aspecte reprezentative pentru Poporul Român.
Deşi aveam o stare mohorâtă, am simţit că Duhul procesiunii te ridică, am simţit lucrarea Duhului în schimbarea stării sufleteşti, instalându-se în suflet o stare de pace…
La procesiune au participat puţini creştini. Pe lângă motivele naturale cum ar fi vremea nefavorabilă sau dezlipirea unui teritoriu din eparhie, căci veneau mulţi pelerini din Olt, din punctul nostru de vedere, motivul principal a fost faptul că omul s-a înstrăinat de Dumnezeu, faptul că omul s-a închis în sine însuşi iar Dumnezeu este ţinut undeva la distanţă.
După ce am servit masa în trapeza Catedralei, ne-am îndreptat să ne odihnim către căminul seminarului de la Inăteşti.
Dimineaţa, înainte de a pleca spre Catedrală am putut vedea minunata bisericuţă din curtea seminarului care ne-a impresionat prin forma ei interesantă cu două abside laterale, probabil unice în felul lor, prin mărimea ei foarte mică şi prin vechimea ei de câteva sute de ani.
La Liturghie au participat zece arhierei între care şi Vlădica nostru, P.S. Sebastian.
După împreuna-adunare pentru a-I mulţumi Domnului în această zi de sărbătoare, am mers la agapă, care este o reminiscenţă a agapelor care se făceau în vremea primară.
De asemenea, am avut bucuria să auzim cântându-se cântece patriotice de o fanfară alcătuită din copilaşi de la Palatul Copiilor şi Liceul de Artă din Vâlcea. Câtă diferenţă între muzica făcută cu ajutorul calculatorului şi a tot felul de echipamente electronice şi între cea cântată pe viu! Cu ajutorul Domnului, îi vom invita şi la Slatina pentru un concert.
Înarmaţi cu „Cerurile Oltului” (autor B. V. Anania) şi cu xeroxul unei predici despre căsătorie, am plecat spre primul popas, Mânăstirea Turnu.
Aici am fost gazdele părintelui Lavrentie care ne-a făcut un ghid al locului. Ne-a impresionat frumuseţea bisericii mici ctitorită la 1676 de Mitropolitul Varlaam. Intrând unde ardeau lumânările, aveai senzaţia că intrai „la poarta veşniciei”. Era un loc tainic, plin de căldură, lumânările ardeau lin, cu pace iar camera era săpată în stâncă…Duhul Ortodoxiei…
Mai departe am mers la Cozia. Aici am fost întâmpinaţi încă de la poarta mânăstirii de Hristos prin cerşetorii aflaţi aici.
Cozia, care-şi oglindeşte zidurile în apele Oltului, capodoperă de artă a neamului nostru, ca o navă ce pluteşte peste veacuri, fiind martoră la toate evenimentele importante din trecut, ne-a primit şi pe noi cu acelaşi duh cald pe care îl transmitea pictura…o pictură în care combinaţia culorilor este făcută parcă pentru a îmbrăca sufletul cu pace, cu ai săi sfinţi pictaţi pe un fundal plin de stele, cu cel mai relevant tablou votiv cu Mircea cel Bătrân…şi toate acestea aşezate pe ziduri mai groase de un metru…
La trei km de Cozia se află Ostrovul. Ctitorie a lui Neagoe Basarab, avea o pictură foarte frumoasă „făcută cu credinţă”, după cum se exprima Flavian. De asemenea, icoanele mari de pe catapeteasmă erau în legătură directă cu cel mai adânc loc al inimii fiecăruia.
În Călimăneşti am fost oaspeţii verişoarelor Alexandrei şi Andreei care s-au îmbrăţişat aşa mult cât să le stingă dorul pentru un an.
Ultimul popas al nostru a fost la Mânăstirea Dintr-un lemn. Nici nu am intrat bine pe poarta mânăstirii şi am primit cuvânt de folos de la un părinte, şi anume, mintea se luminează cu post şi rugăciune.
Am trecut printre stejarii seculari şi am intrat în ograda bisericuţei dintr-un lemn care era străjuită de oastea biruitoare a lui Hristos prin mormintele pline cu flori ale celor ce cândva s-au nevoit în acest loc.
Am mers apoi în Biserica de piatră unde ne-am închinat la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul şi pentru ultima dată în acest pelerinaj am admirat pictura, o pictură cu gust făcută care era proaspăt restaurată.
Slavă Domnului, am ajuns cu bine acasă…fără a mai face pană…

Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: