Primul Grup al Al-Anon in Slatina pentru cei care au în familie un alcoolic

Salut!

Sunt Dan şi am o problemă…Tatăl meu era alcoolic şi pentru că nu mai suportam atmosfera din familia mea, îmi venea să-mi iau câmpii şi să plec de acasă. Ştiu că şi tu poţi fi în situaţia mea, de aceea îţi scriu aceste rânduri. Toată viaţa mea l-am urât pe tata pentru că bea. Parcă o facea intenţionat şi cel mai mult mă enerva faptul că nici măcar nu recunoştea că e alcoolic şi că din cauza băutului lui suferim toţi din casă. Viaţa cu părinţii mei devenise un iad, mai mereu se certau din orice de ne ştia tot blocul, iar eu eram învinuit că nu fac nimic. Numărai pe degete zilele în care tata nu bea sau când nu se certa cu mama.
Mult timp am învinuit-o chiar şi pe mama pentru că nu făcea ceva ca să termine cu situaţia asta.Toată situaţia asta era ca un cerc vicios din care nu găseam ieşire.Am rezistat şi am terminat liceul, apoi m-am mutat într-o altă localitate la oarecare distanţă de părinţi şi mi-am întemeiat o familie şi mi-am văzut de viaţa mea încercând să dau uitarii trecutul.Timpul a trecut şi cu asta am putea spune că s-au rezolvat toate problemele,dar… curios lucru, am observat că încet , încet încep să am şi eu acelaşi „stil” ca şi tatăl meu, cu toate nu beau deloc alcool . Eu care uram atât de mult certurile şi irascibilitatea tatălui meu, m-am trezit că şi eu fac la fel. Am observat că n-am răbdare, sunt irascibil şi nu-mi place să-mi se dea sfaturi, că mă comport ca un dictator cu cei dragi din casă, că le scot ochii pentru cea mai mică greşeală, iar pe ale mele nu le văd, că eu am întotdeauna dreptate şi când sunt probleme întotdeauna sunt alţii de vină, etc.;adică într-un cuvânt aşa cum era şi cum făcea tata când era beat aşa şi sunt şi fac şi eu acum, chiar dacă nu beau. Şi peste toate lucrurile astea cel mai mult mă măcina faptul că nu-l puteam ierta pe tata şi-l învinovăţeam pentru toate eşecurile din viaţa mea.
Dumnezeu a făcut că să cunosc şi alţi oameni în situaţia mea, dar care nu sufereau ca şi mine, pentru că ei ştiau ceea ce eu nu ştiam.
De la ei am învăţat că alcoolismul este o boală gravă, iar tata era el însăşi victimă acestei boli. Şi am mai descoperit ceva… că această boală este o boală de familie şi că în familia alcoolicului toţi sunt afectaţi de ea…, dar şi că ne putem vindeca.

Cum?

Veniţi, începând de săptămâna aceasta, în fiecare miercuri la orele 15, în Slatina, la sediul ASCOR din cadrul Episcopiei Slatinei, la Grupul Renaşterea, grup Al Anon pentru membrii familiilor alcoolicilor anonimi. Participarea la acest grup de suport este gratuită şi se respectă confidenţialitatea persoanei.


Există speranţă

Noi, cei din Al-Anon, am trecut prin ce treci tu acum. Am găsit scuze, am salvat aparenţele şi am minţit pentru alcoolic. I-am aruncat băutura sau i-am luat toţi banii. Ne-a fost frică de el, am fugit, ne-am ascuns. Am fost furioşi, l-am ameninţat şi l-am bătut. Ne-am simţit frustraţi, trădaţi, nedreptăţiţi. Am încercat tot felul de soluţii pentru el. Când nimic nu a reuşit, l-am acuzat pe alcoolic sau ne-am acuzat pe noi înşine. Am ajuns deznădăjduiţi şi lipsiţi de speranţă.
În AlAnon însă, unii dintre noi ne-am regăsit speranţa. Am învăţat să facem faţă consumului de alcool. Am reuşit să zâmbim, după ani şi ani de suferinţă.

Cum mă poate ajuta Al-Anon?

În Al-Anon unii dintre noi ne-am regăsit liniştea demult pierdută şi am învăţat să trăim o viaţă normală. Deşi ştim că, cel mai probabil, ai ajuns aici încercând să îl ajuţi pe alcoolic, noi nu îţi promitem că îl vei putea convinge să se lase de băut. Dar dacă vrei să încerci să faci ceva pentru tine, dându-i astfel şi lui şansa să se vindece, eşti binevenit în Al-Anon.

Te invităm să răsfoieşti secţiunile acestui sit pentru a afla mai multe despre alcoolism şi despre felul în care Al-Anon încearcă să combată efectele acestei boli

şi să sprijine recuperarea.


Dacă simţi că ai ajuns la capătul puterilor, te aşteptăm cu drag!


************************************************************************************************************************************


„Din cauza alcoolului am pierdut totul: familie, firme şi case. Ba am ajuns să fiu declarat şi mort”

9 Noiembrie 2007

foto
RAUL, membru AA

Începând cu această ediţie deschidem o nouă rubrică, în care veţi putea citi poveştile de viaţă ale unor clujeni ieşiţi din comun. Criteriile de selecţie ale autorului acestei rubrici sunt absolut subiective, însă personajele, toate, au ceva în comun: poveştile lor sunt unite de ceva imperceptibil şi, în acelaşi timp măreţ şi inegalabil: puterea credinţei şi a speranţei care sălăşluieşte în fiecare.

Pe Raul Giurea îl cunosc de peste 30 de ani, din perioada când juca rugby de performanţă la „Agronomia” Cluj. Ne întâlneam la Vama-Veche, staţiune care prin anii 70 era practic a clujenilor: eu împreună cu familia, la mare, el în cantonament cu echipa de rugby. Ne-am mai văzut, de-a lungul anilor, fugitiv, pe străzile Clujului, sau în fosta lui crâşmă de pe Calea Turzii, devenită secţie a Muzeului de Istorie a Transilvaniei şi desfiinţată, dacă nu mă înşel, după ce un TIR a intrat în plin în ea, cauzând moartea unui angajat. Recent, ne-am întâlnit într-un taxi, el în postura de taximetrist. Stupoare. Raul taximetrist? În urmă cu doar câţiva ani Raul era unul dintre cei mai bogaţi oameni din Cluj, doar era fiul fostului director al minelor de aur de la Brad, fiind considerat milionar încă de pe vremea lui Ceaşcă.

Demonul alcoolului
Ghicindu-mi parcă întrebarea care stătea să-mi tâşnească de pe buze, Raul începe să povestească: „Ai în faţă un om care, practic, a înviat dupa ce s-a lăsat de băut. Alcoolul a fost marea problemă a veţii mele, însă prea puţini au cunoscut acest lucru. Crescut într-o zonă viticola – de fapt bunicii îmi dădeau, încă de copil, să beau vin în loc de apă, zicându-mi că apa e doar pentru animale – am băut toată tinereţea mea. Am făcut pauză doar în perioadele când jucam rugby şi mă antrenam intens. De altfel am evoluat, cu mult succes, la „Agronomia”, la „Politehnica” şi doi ani am fost chiar şi în lotul naţional. Am jucat în întreaga lume, practic am avut o carieră extraordinară. Însă, după o accidentare mai serioasă mi s-a interzis să mai joc. Aşa că la  24 de ani demonul băuturii s-a dezlănţuit din plin şi m-am trezit internat la Neuropsihiatrie, cu diagnosticul de etilism cronic. Culmea, am absolvit Institutul Politehnic din Cluj cu o medie foarte mare – şi asta pentru că memoria îmi funcţiona excelent, pe bază de alcool. M-am căsătorit, am avut doi copii, însa continuam să beau enorm şi aveam deja probleme şi acasă. Am suferit înca o internare.
Când am ieşit din spital am încercat altceva: m-am dus la psihiatri, la popi, am făcut jurăminte în bisercă că mă las de băut. Odată, după un jurământ de 6 luni, am aşteptat să treacă timpul la uşa birtului. Când s-a împlinit sorocul am intrat în birt şi nu am mai ieşit de acolo până la ora închiderii. Apoi am băut încontinuu trei săptămâni. Soţia mi-a dat şi ea ultimatum: să aleg între familie şi băutură. Am ales băutura. A divorţat de mine. Am pierdut, încet, tot ce am avut: familie, atelier de tinichigerie şi vopsitorie auto, restaurant, firmă de turism. Ajunsesem să beau câte 3-4 litri de vodcă pe zi, uneori chiar 5, fiindcă fizicul mi-o permitea.”

Înviat din morţi
„La un moment dat am băut o otravă puternică. Doream s-o termin cu viaţa. Am fost dus la clinică şi medicii au încercat să mă resusciteze, însa n-au putut face altceva decât să-mi constate decesul. M-am trezit în mod miraculos, pe o targă. Mă duceau la morgă, acoperit cu un cearceaf. Când m-am ridicat şi am dat cearceaful la o parte, brancardierii erau cât pe ce să leşine de spaimă.
Am fost dus înapoi şi introdus la aparate. Mi-am revenit complet. Pe toată perioada morţii clinice însă am trăit experienţe unice: am călătorit prin spaţii care nu se pot descrie fără a fi considerat nebun şi care nu au corespondenţă în lumea asta. Altădată, când mi-am pierdut din nou orice speranţă, am vrut să mor de băutură. Am distilat 150 de litri de pălinca, pe care am lăsat-o la 60 de grade. Am băut două săptămâni încontinuu, fără să mănânc nimic şi fără să mă ridic din pat. O femeie care mi-a fost angajată a stat tot timpul lângă mine şi m-a salvat, practic, împreună cu un preot. Acea femeie este acum actuala mea soţie şi mama fetiţei noastre. Preotul mi-a spus că mă visează de mult timp şi are misiunea de a mă trimite la Cluj, unde funcţionează un mic grup al Alcoolicilor Anonimi. Ca să-i fac pe plac lui şi prietenei mele de atunci m-am dus până acolo, fără să sper la ceva.


În căutarea seninătăţii
Acolo, încă de la prima întâlnire a Alcoolicilor Anonimi s-a petrecut un adevărat miracol: am reuşit să mă las de băutură. Acum am 6 ani de când n-am mai pus o picătura de alcool în gură. Mi-am câştigat pacea, liniştea şi seninătatea. Am fost ales pentru a doua oara preşedintele pe ţară al Asociaţiei Alcoolicilor Anonimi şi mi-am dedicat viaţa celor care au această problemă prin mai multe sanatorii din România. Acum lucrez cu deţinuţii de la Penitenciarul Gherla, unde am înfiinţat primul grup de suport al Alcoolicilor Anonimi dintr-un penitenciar românesc. Şi, ce e mai important, am înfiinţat în Cluj cinci centre ale Alcoolicilor Anonimi, cu următoarele locaţii: pe str. Fabricii nr. 3, pe str. Năsăud nr.2 (Grupul „Carpe Diem”), pe str. Sobarilor nr.29 (Grupul „Regăsirea”), pe str. Ion Meşter nr. 10 (Grupul „Speranţa” ), pe str. Neagră nr 5 (Grupul Casa Albă”) ”
.

Ajungem cu taximetrul lui Raul la sediul de pe strada Fabricii nr.3. Îl cunoaştem pe dl. Jim Groves, un voluntar american, fost combatant în războaiele din Asia. A venit la Cluj trimis de Peace Corps şi este implicat în lucrul cu deţinuţii. Îmi mărturiseşte: „Sunt încântat că l-am întâlnit pe Raul şi că lucrez la Gherla la acest program. Cred că prin exemplul său personal face lucruri uluitoare şi dacă merge bine treaba, avem şanse să deschidem grupuri de suport ale Alcoolicilor Anonimi în toate penitenciarele din România. Lucru important, fiindcă peste 50 % dintre delicte sunt comise sub imperiul alcoolului.”
Închei discuţia cu Raul. Îl intreb: „De ce, totuşi, taximetrist?” Îmi răspunde, zâmbind: „Pentru că, din păcate, nu avem voie să primim finanţări din afară şi pentru ca am nevoie de un program flexibil, ca să pot fugi oricând la oamenii mei, atunci când îmi cer ajutorul. Şi-n plus această meserie mă pune în relaţie cu foarte multe tipuri de persoane, învăţ să am răbdare, să-l ascult pe celălalt –  ori acest lucru nici măcar nu-l concepeam înainte.”

„Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi si femei care îşi împărtăşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a rezolva problema comuna şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolului” (A.A. GRPEVINE – Revista Alcoolicilor Anonimi, editată în SUA)

Articolul „Din cauza alcoolului am pierdut totul: familie, firme şi case. Ba am ajuns să fiu declarat şi mort” este preluat de la http://www.cetateanulclujean.ro/articol.php?id=103

Categorii: Uncategorized | Etichete: , , , , | 4 comentarii

Navigare în articol

4 gânduri despre „Primul Grup al Al-Anon in Slatina pentru cei care au în familie un alcoolic

  1. secrieru lacramioara

    Sunt disperata sa pot ajuta pe fratii mei,VIRGIL si CRISTINEL sa poata sa supravietuiasca acestei boli cumplite care este alcoolismul.As vrea sa va rog sa-mi spuneti( daca stiti ) de acest tip de suport existent si in CONSTANTA

  2. va rog sa mi spuneti daca este la constanta vreun centru pt. alcoolici. si ce program au si nr. de telefon sa pot lua legatura

  3. Gabi

    Exista in Constanta asa ceva ?

  4. ascorslatina

    ati putea lua legatura cu cei din ASCOR Constanta http://ascor-tomis.blogspot.com/ sau cu episcopia Tomisului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: