Homo videns – tablou clinic


homovid.BoyTV

Homo videns este o achiziţie nouă a naturii, apărută spontan, ca muşchiul pe lemnul primelor televizoare. Dovleac catodic, homo videns este o prelungire de lujer a TV-ului. El a sărit din start legile fotosintezei, crescând vertiginos în dosul storurilor trase. Stahanovist entuziast al statului pe spate, homo videns e blocat în damblaua colectivă şi priveşte lumea cu legănări line, de hamac.
Homo videns n-are simţul naufragiului. De ani de zile se află-ntr-un picaj comic cu acorduri de clarinet. Stă ca melcul în salată, îl paşte o idioţie galopantă, dar îşi trăieşte vesel drama. Este aceeaşi ca a consumatorului blocat în magazin, care ştie că nu se poate abţine de la a cumpăra. Până mai adineauri vesticii îl aşteptau pe Godot, esticii pe Stalin. Acum nimeni nu mai aşteaptă pe nimeni. Nietzsche s-ar fi crucit cu două mâini dacă l-ar fi întâlnit. Homo videns nu crede că fericirea-i o găină moartă, homo videns râde şi mănâncă. Un mâncău cu o antenă-n ceafă, iată supraomul! O viaţă de câine de lux, ca-n refren.
Homo videns este omul fotoliu. Din serial în film artistic până vine supa, întrebându-se dacă telecomanda e prin plapumă sau a căzut sub pat. Această cârtiţă de apartament s-a identificat cu canapeaua ca musca cu hârtia de muşte. Flotant nocturn al lumilor catodice, homo videns se sperie de pana de curent ca reumaticul de ploaie. Şi are şi de ce. TV-ul este cel mai iubit herr professor: i-a dresat ochiul de voyeur, l-a băgat la şcoala de divertisment, i-a inventat nevoi nebănuite. În lipsă de preoţi bolşevicii se spovedeau la poştaş. Acum homo videns are un prieten din pixeli dascăl în toate. Cultura TV este prosperă, homo videns ştie multe. Ştie că în Statele Unite toţi hoţii de maşini se îndreaptă spre New Mexico, ştie că dacă tragi într-un om cu tot armamentul din dotare s-ar putea să se ridice zâmbind. Mintea-i la pădure, morala a rămas nedansată. Hulpav ca un aspirator pe timpul vieţii tale, TV-ul e chiar un aspirator. Nu-i de mirare că patronii îi vând la ofertă împreună, ca pe nişte fraţi gemeni.
Onor la erou, Batman se întoarce! Homo videns are cultul războinicilor, vrea bătaie şi o are, confortul de a fi mărunt e chiar distractiv. Încremenit în povestea video, homo videns uită oalele pe foc şi copiii pe genunchi. Cu TV-ul în faţă, cercul familiei s-a redus la semicerc. Mii de culori şi tone de singurătate – are, de altfel, şi egoismul unei astfel de stări. În plus, i-au crescut şi pretenţii, s-a emancipat. Acum are religia informaţiei şi urgenţa de a şti tot. S-au dus vremurile buchisirii. Cartea a fost deliberat uitată, ca un urs bolnav în spatele circului. Ne mirăm încă de supravieţuirea burtierei cu litere la filmele traduse. Şi nu numai cartea. Toate virtuţile clasice. Nudismul postmodernului în faţa vechiului e obstinat. Ultimii timizi vor fi puşi în formol, omenirea se va da pe toboganul cu idei trăsnite.

Harnaşamentul reflectorizant al Rosinantei moderne ne arată un lucru trist: în şaua lui Don Quijote stă mândru Sancho Panza! Să ne închipuim decretarea unei prohibiţii generale video. Barca lui homo videns ar lua apă, vâslele i s-ar transforma în cârje. N-ar mai fi mult până la Ziua Venelor Deschise. Rolul TV-ului în legumizarea rasei umane e acelaşi cu al lopeţii în istoria cioclilor. TV-ul sau soba intimă pe timp de iarnă. TV-ul, vidanjorul de la ora cinci. TV-ul, Show Potemkin sau olimpiada falsului. Până în secolul trecut chimia cinei îţi dădea calitatea visului. Homo videns n-are vise. Când doarme tot la TV se uită. Când se trezeşte îşi continuă somnul. Sindromul Helsinki, în care angajaţii băncii fraternizaseră cu spărgătorii, funcţionează implicit, fără resorturi. Homo videns e falimentar.
Ce se poate vedea prin ochelarii lui homo videns e previzibil. Piroman bântuit de flăcări, acest aplaudac mecanic bea bere, stă pe spate şi se crede executant al loviturii de la unsprezece metri. Acest cobai lihnit după experimente are un imaginar betonat în universul filmului american. Convingerea lui în ceea ce vede e imbatabilă ca râma tăiată-n două. Blestemul idioţiei s-a întins comic de la oraş la sat, ruralii fiind dependenţi de TV ca urbanii de igienică. Pepene cu pâine, telejurnal, film şi găini rămase neînchise. Trenurile blindate ale prostiei defilează acum şi pe la poarta lor.

Între timp, tradiţia aşteaptă, neştiind că s-a mutat staţia. Bunul simţ şi vechile deprinderi s-au oprit la un cântar stradal şi-şi numără reciproc coastele. Din clasici n-a mai rămas decât un nume de stradă sau vreun răspuns corect la vreun concurs interactiv. Manele la nunta lui Figaro şi Mihaela Tatu versus Hortensia Bengescu, născută Papadat. Societatea multi-vizual dezvoltată este într-un nou cincinal, planul de producţie a fost îndeplinit, raportăm multiple depăşiri de normă. Capitaliştii au ajuns la vorba noastră, acum fac salam chiar şi din cale şapte vaci grase din vis.

În anii ´60 un Ion îşi luase primul televizor în satul lui. Trecut cu bicicleta prin gropile proletare, aparatul se stricase, iar acum stătea inert pe sală, cu ecranul la drumul mare. Ion îşi luase primul televizor în satul lui. Restul nu mai conta.

Octavian Dărmănescu

(preluat de pe http://www.orthograffiti.ro/294/homo-videns-tablou-clinic/#more-294)

Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: