Cuvânt Pentru Tineri

             

Ştiinţa ne lasă închişi în descrierea vieţii noastre, ea nu explică nimic, descrie numai legile lucrurilor, mai mult, pe cele ale lucrurilor materiale. Psihologia este cea mai slabă dintre ştiinţe pentru că vrea să reducă la câteva legi viaţa spirituală. Omul e o taină de necuprins, de nedefinit, fiecare om este altul decât altul aşa încât nu poţi să reduci viaţa persoanei la o ştiinţă precisă, aşa cum pretind oamenii de ştiinţă.

Fiecare persoană este o mare taină, o taină care mă înalţă, care îmi dă o bucurie.    De-aş avea lumea toată, dar nu am o persoană atentă faţă de mine, aş fi cel mai nefericit om. Deci ce mare lucru este persoana şi cine o poate defini?

Ştiinţa, nu cred ca mai pretinde astăzi să poată defini o persoană.

Însă şi apariţia omului este o taină. Eu nu cred că omul a ieşit din maimuţă. Cu cât mă duc mai îndărăt, cu atât văd un om superior omului de astăzi. Omul de dinainte avea o înţelegere a lucrurilor tainice. Cine îi poate întrece pe cei care au scris cărţile Bibliei? Cu cât te duci mai înapoi, cu atât dai de oameni mult mai înţelepţi decât oamenii de azi. Unde a ajuns ştiinţa aceasta a Occidentului? A ajuns la o aşa numită practică a tehnicii, a civilizaţiei, s-au dezvoltat cele materiale, dar cele materiale …

Am fost astăzi la Cernica şi am trecut prin marginea oraşului. Am vazut nişte blocuri teribil de lipsite de simţul estetic, de simţul spiritualului, din care omul a dispărut, a dispărut taina.

Poporul recunoaşte taina în toate; fiecare lucru, chiar şi cel material e taină. Ce superficialitate trăieşti astăzi când mergi prin oraşele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor. Pentru ţăranul care făcea o fântână, făcea un gard, era mai complicat, dar el ştia că dincolo de lucruri toate sunt o taină mare …

Pe când oamenii de azi nu mai au nimic decât această tehnică, ei nici nu-şi pun întrebarea despre sensul lucrurilor. Dacă nu e decât lumea aceasta cu dependenţele ei, cu legile ei, totul ar fi fără de sens. Dacă oamenii mor rând pe rând, definitiv, şi apar alte generaţii ce mor definitiv, atunci ce sens ar mai fi aici?   N-ar fi nici un sens.

Spune Sf. Grigore de Nazianz: nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic. Unii oameni de ştiinţă spun că n-a fost nimic şi s-a creat ceva din nimic. A fost întotdeauna ceva care nu are început, nu are cauză.

De la Acela sunt toate, în Acela sunt cauzele lucrurilor.

Deci trebuie să fie perfect, desăvârşit, conştient şi trebuie să fie deasupra legilor, absolut nesupus legilor. Acesta este Dumnezeu care are puterea să creeze din nimic, nu din Sine, căci dacă ar fi din Sine ar fi toate perfecte. Şi mai ales El trebuie să aibă caracter de persoană.

Dar nu poţi să gândeşti persoana fără persoană, trebuie să fie o persoană care iubeşte şi care să te iubească. Şi ce iubire mai înaltă decât între Tată şi Fiu! Fiind doi care se iubesc, iubirea lor e perfectă numai atunci când iubesc pe al treilea şi fiecare din ei are o bucurie cu mult mai mare când are pe altul şi se bucură împreună de celălalt. Şi iată că învăţătura despre Sfânta Treime apare inevitabilă. 

Eu cred în maturizarea omenirii, dacă aceasta mai este posibilă, în întoarcerea ei la înţelegerea tainei lucrurilor, văzând neputinţa ştiinţei de a explica totul. Şi de fapt ce poate crea ştiinţa cu adevărat? Tot lucruri moarte. Eu cred că Occidentul acesta va ajunge la un mare fiasco cu această ştiinţă exactă, care poate să ducă la sfârşitul lumii.

Credinţa este ştiinţa adevărată. Aceasta este ştiinţa adevărată, ştiinţa tainei care răspunde aspiraţiei omului de a cunoaşte la infinit. Niciodata nu poţi să cunoşti ceea ce este în taină complet, trebuie să înaintezi la infinit în această cunoaştere. De aceea Ortodoxia este cu mult mai înaltă decât Occidentul care a redus creştinismul la ceva foarte apropiat de ştiinţa mărginită a nu ştiu căror secte.

În Occident creştinismul a intrat într-o lume barbară. În răsărit a intrat într-o lume care depăşise toate posibilităţile filozofiei ce nu o satisfăceau, aducând cu sine taina persoanei, Evanghelia, Biblia în general. Spunea un protestant: noi n-am înţeles din creştinism decât să nu furi, să nu ucizi, că înainte furam şi ucideam.

Dar ce minunat este creştinismul! Poate fi depăşită vreodata Biblia? Poate fi depăşită Evanghelia lui Ioan?

Eu aş vrea să lucrez acum, dacă îmi ajută Dumnezeu, la un studiu despre Hristos în epistolele Sfinţilor Apostoli. Câtă bogăţie şi profunzime în aceste scrieri.

Ce sunt filozofiile pe lângă epistolele lui Pavel? Cioran spune că a fost un epileptic (dar cum poate un epileptic să scrie aşa ceva?), că a nesocotit pe marii filozofi ai antichităţii. Dar ce-mi explică mie marile filozofii ale antichităţii? Ce-mi explică Platon? Ce-mi dau filozofiile occidentale care pierzând spiritul tainei spun ca Dumnezeu e distant, că nu are nici un rol în viaţa noastră. Câţi oameni se hrănesc cu această filozofie? Un mic grup care pretindea că cugeta.

Pe când Evanghelia hrăneşte de generaţii şi va hrăni până la sfârşitul lumii viaţa oamenilor. Acesta este creştinismul. Eu cred că aici este credinţa, în sesizarea tainei lucrurilor. Iar taina supremă este persoana. Persoana care iubeşte. Credinţa este adevărata ştiinţă. Nu poţi despărţi ştiinţa de credinţă. Ştiinţa care nu are credinţă nu e ştiinţă. 

– Părinte, care credeţi că fi rolul ortodoxiei româneşti în revitalizarea spirituală a poporului?

– Eu cred că trebuie să rămânem în creştinismul de la început. Poporul român s-a precizat ca popor român prin creştinism. Se vorbeşte în faptele Apostolilor de un vis al lui Pavel, în Troia. I se arată un macedonean care îi spune: Treci Bosforul şi te du că se deschide o poartă nouă. Şi a ajuns în Filippi care era colonie romană. Deci noi avem creştinismul înainte de Roma. La Roma a mers Pavel abia după aceea, când este dus, legat şi închis; aici nu s-a vorbit vreo două sute de ani de creştinism în limba latină …

-Vreţi să spuneţi că pentru prima dată limba latină s-a vorbit aici?

– Pavel spune că Filippi era colonie romană, iar noi avem termenii latini de aici şi nu de la Roma.

– Ai noştri proprii?

– Da, exact. Înainte de cei care s-au format la Roma. Eu zic aşa că suntem protolatinitatea. Nici o limbă vorbită nu este atât de latină ca limba noastră şi atât de aproape de limba latină scrisă. De ce noi am rămas latini după ce am fost sub stăpânire romană cam o sută şi ceva de ani? Aşa de repede îşi pierde un popor limba? De ce nu au devenit latini grecii, cei din Asia Mică sau cei din Egipt, de ce numai noi am rămas latini? Eu cred că tracii aceştia erau protolatinitatea, şi se întindeau foarte departe, din Bitinia până în Frigia şi s-au extins în Balcani până la nord de Carpaţi. Datorită împrejurărilor sau poate prin modul nostru de a fi prea îngăduitori, ne-am înpuţinat teritoriul.

Noi avem cuvintele latine cele mai substanţiale şi cele mai pline de sevă. Noi zicem ”Atotţiitorul”, traducerea exactă după ”Pantocrator”, în Occident se spune ”Atotputernicul” care e mai rece. ”Atotţiitorul” parcă te îmbrăţişează. Noi zicem ”Tată”, ei zic ”Pater.” Tată e parcă altfel. Noi zicem ”Fecioară” ei zic ”Virgo”, mai fizic. Ei zic ”regnum”, ”stăpânire”, noi zicem ”împărăţie”, parcă mai plină de mister, de basm; noi zicem ”biserică” – ”basiliki”, clădire împărătească, ei zic ”Ecclesia” care a trecut de la Roma la toate popoarele din Occident, însă la noi nu. Noi avem o limbălatină, dar proprie.

– Unicitatea noastră este aceea de popor latin ortodox?

– Noi am rămas un popor de legătură între Occident şi Orient, reunim luciditatea latină şi sentimentul acesta de Taină al Răsăritului. Slavii au şi ei acest sentiment, dar au şi ceva neluminat. Noi vorbim foarte mult de lumină, noi spunem lumii lumina. În basmele noastre e atâta bunătate şi lumină. Păcat că intelectualii noştri nu s-au aplecat asupra spiritualităţii poporului nostru.

– Despre ”Mioriţa” ce ne puteţi spune?

– Mioriţa este Hristos şi sufletul omenesc. Cei trei ciobani – cel care are oi mai multe cred că este Hristos, iar ceilalţii doi Pilat şi evreii. Şi El are ca mireasă pe sufletul omenesc. Iată cât de adâncă este ”Mioriţa.” Se simte că poporul nostru este un popor creştin.(…..)

– Părinte, vorbiţi-ne despre sfinţenia căsătoriei.

– Familia sfântă. Sfinţii părinţi au laudat la fel de mult sfinţenia căsătoriei ca şi monahismul. Pe de o parte, se recunoaşte că Dumnezeu a creat pe om, bărbat şi femeie. Omul întreg este bărbat şi femeie şi de fapt, în căsătorie se depăşeşte plăcerea pur trupească; vin atâtea griji, o mână de copii … Trebuie depăţit acest trupesc. Totuşi este şi această împlinire legătura completă. Eu cel puţin aşa am trăit în viaţa de familie: nu mai e viaţa mea întreagă. Câtă sensibilitate în iubirea unuia pentru altul. Se poate scrie o carte despre sfinţenia căsătoriei …

În Occident nu mai există căsătorie. Li se pare importantă homosexualitatea. Nu mai înaintează omenirea, nu se mai înmulţesc oamenii. În Suedia numai 3% se căsătoresc, trăiesc aşa … În Olanda vezi bărbat şi femeie împerechindu-se în vitrină. În America s-a legalizat homosexualitatea, drogurile. Unde a ajuns omul? Nu mai au nici o înţelegere a tainei.

– Recunoaşterea oficială o homosexualităţii nu e acea urâciune apărută în faţa lumii în Apocalipă?

– Cred că da. Zice şi Sf. Apostol Pavel în cap. I, Romani. Oamenii au ajuns nebuni: ”asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti s-au aprins în pofta lor unii după alţii, bărbaţii cu bărbaţii, săvârşind ruşinea şi luând răsplata cuveniă rătăcirii lor. Şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea trupească, cu cea împotriva firii.”

Să fim creştini şi să ne ţinem de această unitate, unitate care ne-a dat o singură viaţă. Astfel nu mai eşti întreg. Am spus-o şi în ”Dogmatică”: omul întreg e bărbat şi femeie. Bărbatul singur nu e om întreg, femeia singură nu e om întreg, numai împreună sunt om întreg. Şi cât de împuţinat eşti, după ce nu mai ai femeie … Cine te iubeşte? Te iubeşte soţia, te iubeşte bărbatul. Astfel că totul e comun: nu se mai socoteşte că asta e al meu, ăsta e al tau. El are grijă de ea, ea are grijă de el. E imitaţia Sfintei Treimi într-un fel. E o fiinţă în două persoane, ca o unitate deplină. 

Părintele Stăniloae – Cuvinte Pentru Tineri din ”Vestitorul Ortodoxiei” nr. 189, 1997


Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: