Sfântul Andrei cel Întâi Chemat dintre Apostoli (Ocrotitorul României)

 

sfantul_andrei

30 NOIEMBRIE

DESEN

„Fiu al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tau din Patra chemi popoarele la Dumnezeu şi atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit.”

*

„Ca cel dintre Apostoli mai întâi-chemat și lui Petru frate adevărat, stăpânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.”

DESEN

Colo pe grindei, crâng de alunei,
Val de arţărei; sfântă mănăstire,
Loc de tăinuire şi tămăduire.
Se piteşte-n tei casa lui Andrei,
De la schit la cruce – scară care duce
Din cruce la schit scări de coborât;
De la schit în sus, crucea lui Iisus;
De la cruce-n tei, casa lui Andrei;
La schitul din tei, crucea lui Andrei.
Cine că-mi venea şi descăleca?
Venea Decebal călare pe-un cal.
Sfinţii că-i găsea, cu ei că-mi vorbea,
Dar nu se-nchina, nici cruce-şi făcea.
La schitul din tei, crucea lui Andrei,
Traian că venea, la slujbă şedea,
Slujba asculta şi îngenunchea,
Dar nu se-nchina.
Pe murg călărea şi cale-şi lua
La cetatea lui, a trofeului.
Andrei col-la schit, uite, c-a ieşit
Cu papucii lui, talpa raiului
Şi potcapul lui, arca cerului.
Cu veşminte sfinte, fraţii înainte,
Cu toiag şi cruce, candele-n răscruce,
Lumânari aprinse, vâlvătăi cuprinse.
Iară sânt’ Andrei, sub crucea din tei,
Schitul din grindei, se roagă mereu
La bun Dumnezeu.

DESEN

Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: