Despre alegerile omului în viață – Sf. Nicodim Aghioritul

Imagini pentru calugar in rugaciune

 

Fiecare creștin este dator să aleagă viața cea mai folositoare și mai potrivită, ca să-și atingă scopul mântuirii sale

 

     Ia aminte la ce ai nevoie ca să-ți duci bine și cum se cuvine viața, precum și la starea cea mai folositoare și mai potrivită, ca să-ți atingi scopul mântuirii. Scopul pentru care te-a zidit Dumnezeu este ca să-L preamărești și să-L slujești în vremelnicia acestei vieți și să-L guști veșnic în viața viitoare sau, mai pe scurt, este ca să te mântuiești. Felurile de viață din lume sunt multe și felurite, dar cele mai de obște și mai cunoscute sunt două: viața în căsătorie, și viața feciorelnicilor, a monahilor, a clericilor, după cum zice Sfântul Atanasie cel Mare, în Epistola către Amon: ” Două sunt căile în viața aceasta: una mai obișnuită și lumească, adică a căsătoriei; cealaltă, cea îngerească și neîntrecută, a fecioriei„.
     Socotește, deci, frate, în care din aceste stări poți mai ușor să-L proslăvești pe Dumnezeu, să-L slujești și să te unești cu El în această viață vremelnică. iar în cealaltă să-L guști cu slava veșnică…”Cine poate înțelege să înțeleagă (Mt.19,12)”. …

 

     Să nu mai faci ca cei lipsiți de minte, care neștiind nici care le e scopul, nici cu ce fel de viață pot să-l atingă mai ușor și mai bine, nici ce putință au ca să-și conducă bine viața în starea pe care și-au ales-o, unul iubește să guste plăcerile și răgazul, altul să dobândească slavă și cinste și altul să câștige bani și avuții, dar toți procedează cu nesocotință: își aleg o viață potrivnică ultimului lor scop și în afară de puterile lor, din pricina multor piedici pe care le are viețuirea pe calea mântuirii. Fac ca vânătorul nepriceput care, fără să ochească mai întâi ținta, aruncă fără folos săgeata.

 

     Să nu te asemeni lor, iubitule, și nici să nu-ți alegi cu nesocotință viața și starea , după întâmplare și după patimile tale, adică pentru a-ți câștiga bunuri pământești. Căci dacă îți vei alege viața după voia poftei tale și nu după voia lui Dumnezeu, înseamnă că în loc să-I slujești lui Dumnezeu, voiești ca Dumnezeu să-ți slujească ție; în loc să urmezi tu după povățuirea proniei Lui, voiești ca ea să îți urmeze ție și tu s-o îndrumi după voia ta, ca și cum ea n-ar ști să te conducă bine. …

 

„Deprinderi duhovnicești – Meditații” – Sfântul Nicodim Aghioritul / Editura Reîntregirea

Anunțuri
Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: