Arhive pe autori: ascorslatina

Ce trebuie să facă un creştin ca să moştenească Împărăţia cerurilor

 

 

Imagini pentru PROBLEME ALE VIETII

 

din „Problemele vietii”
Editura Egumenita

Ca să primească mântuirea, creştinul trebuie să facă următoarele:
1. Să-L iubească pe Dumnezeu din tot sufletul său şi să ţină poruncile sfinte. De asemenea, să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi. Domnul a spus: Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea (Ioan 15, 10). Şi: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii (Ioan 13, 35).

2. Să-şi smerească sufletul dinaintea lui Dumnezeu, căci duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalmii 50, 18), şi niciodată să nu-şi umilească aproapele. Să jelească pentru păcatele sale. Să se întristeze pentru păcatele aproapelui său. Să se bucure atunci când aproapele său este fericit şi să nu-l invidieze pentru fericirea lui. Să aibă răbdare faţă de cei care îi sunt împotrivă şi să-i sfătuiască cu bunătate. Să săvârşească mereu fapte bune, care contribuie la păstrarea curăţiei sufletului său.

3. Să fie milos cu cei nefericiţi. Să slujească pacea cu toate puterile sale, aşa cum vrea Domnul, ca să fie numit fiu al lui Dumnezeu (Matei 5, 9). Să nu îşi piardă cumpătul atunci când este batjocorit sau nedreptăţit şi nici măcar atunci când urmează să fie ucis în numele dreptăţii lui Dumnezeu şi al credinţei Sale.

4. Să lupte împotriva oricărei învăţături eretice şi să primească învăţătura dreaptă a Bisericii despre Dumnezeul Treimic.

5. Să iubească adevărul şi să nu-şi murdărească nicicând limba cu minciuni. Să nu facă niciodată rău semenului său.

6. Să nu judece pe nimeni. Să nu batjocorească pe nimeni niciodată. Să nu facă nimic din cele pe care legea lui Dumnezeu le interzice.

7. Să facă milostenie, măcar din ce îi prisoseşte.

8. Să se roage pentru cei care îl blestemă. Dacă cineva îl sileşte să meargă cu el o milă, el să meargă două (Matei 5, 41). Să nu se jure niciodată, ci să facă aşa cum spune Domnul: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu (Matei 5, 37).

9. Să-L slăvească pe Dumnezeu şi să se roage Lui cu evlavie.

10. Să se gândească mereu la moarte, la judecata viitoare şi la răspunsul pe care îl va da pentru faptele sale. Să se gândească tot timpul la păcatele sale, rugându-L pe Dumnezeu să i le ierte.

11. Să săvârşească mereu fapte bune, fără să se laude cu ele, ca fariseul.

12. Să se ferească de lăcomie, de beţie, de a jura, de a vorbi fără rost, de invidie, de neînţelegeri, de răutate, de câştigul necuvenit, de desfrânare şi, în general, de poftele necuviincioase.

13. Să nu aibă nici o legătură cu magia, să nu facă vrăji şi să nu meargă niciodată la vrăjitori şi ghicitori. Să se păstreze curat, ca să fie vrednic de împărtăşirea cu Trupul lui Hristos.

14. Să aibă grijă de orfani, de văduve şi de străini. Să dea ajutor celor care au nevoie. Să dea cu împrumut fără dobândă celor care îi cer, căci tot ce are este de la Dumnezeu şi aparţine lui Dumnezeu.

15. Să îi fie milă de duşmanii credinţei, ca de nişte orbi duhovniceşte şi să se lupte din toată puterea pentru luminarea lor, dar să fugă departe de cei care îl pot duce şi pe el la orbire.

16. Să fie tot timpul bun, evlavios, curat la suflet şi dedicat lui Dumnezeu. Să facă totul după voia lui Dumnezeu, aşa cum spune psalmul: Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururi (Psalmii 15, 8).

17. Să nu ţină răutate în sufletul său, ci să-l ierte imediat pe cel care i-a greşit, căci Domnul a spus: De veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei 6, 14).

18. Să judece lucrurile cu dreptate şi cu frica lui Dumnezeu. Să nu judece pe nimeni şi să nu-şi dispreţuiască aproapele pentru păcatele sale, pentru că Domnul a spus: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7, 1).

19. Să îl certe cu dragoste pe aproapele său, atunci când greşeşte. Să-l apere pe cel nedreptăţit şi pe cel slab. Să-l ajute pe cel neputincios. Să-l povăţuiască pe cel rătăcit.

20. Să citească din cărţi sfinte, să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi să poarte discuţii de suflet folositoare.

21. Să-şi cinstească părinţii şi să nu vorbească niciodată rău despre ei.

22. Să meargă la sfintele slujbe care se săvârşesc în biserică. Să nu se îndoiască de minunile pe care le face Dumnezeu în toate epocile.

Dacă omul trăieşte astfel, avându-L mereu în inimă pe Hristos, va moşteni Împărăţia cerurilor, care a fost pregătită pentru sfinţi de la începutul lumii şi pe care nădăjduiesc să o moştenim cu toţii, cu harul şi cu iubirea de oameni a lui Hristos, Căruia I se cuvine slava şi cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Antologie de ziceri aparţinând Sfântului Ioan Gură de Aur, adunate de învăţatul Teodor Dafnopatis, care a trăit în Constantinopol în secolul al 10-lea.

ARTICOL PRELUAT DE PE : https://www.ioanguradeaur.ro
Reclame
Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

Tăcerea, umilinţa şi rugăciunea,… umplu sufletul cu rouă cerească

 

Imagini pentru foto smerenie

Nu te întrista pentru mine, copilul meu, ci luptă plin de râvnă. Luptă în tăcere, cu rugăciune şi căinţă, şi vei afla, astfel, cele necesare vieţii celei veşnice. Nevoieşte-te: ţine-ţi gura închisă atât la bucurie, cât şi la întristare.

Acesta este un semn al experienţei dobândite, aşa încât ambele stări să fie păstrate neîntinate. Căci gura nu ştie cum să păzească comorile.

Tăcerea este cea mai mare şi mai rodnică virtute; din acest motiv de Dumnezeu purtătorii Părinţi o numeau fără de păcat. Tăcerea şi liniştea, unul şi acelaşi lucru. Prima roadă dumnezeiască a tăcerii este pocăinţa – întristarea cea după Dumnezeu, tristeţea veselă. Mai apoi vin gândurile luminoase, care aduc cu ele şuvoiul de lacrimi de viaţă dătătoare, prin care se naşte cel de-al doilea botez şi prin care sufletul e curăţit, străluceşte şi devine precum cel al îngerilor. Cum voi numi eu oare, copile al lui Hristos, vederile duhovniceşti ce izvorăsc din tăcere? Cum se deschid ochii intelectului şi îl văd pe Iisus, plini de o dulceaţă ce o întrece pe cea a mierii! Ce minune nouă se lucrează în sfânta tăcere a unei minţi pline de atenţie! Ştii toate aceste lucruri, deci luptă. Ţi-am arătat doar câteva; nevoieşte-te şi vei afla mult mai multe. Te am la rugăciunile mele aşa cum ţi-am promis. Mă întreb dacă eşti pregătit….

Să nu grăieşti cuvinte inutile, copilul meu, căci ele răcesc râvna dumnezeiască a sufletului tău. Să iubeşti tăcerea care dă naştere la toate virtuţile şi îngrădeşte sufletul din toate părţile aşa încât răul diavolului să nu se apropie de el. „Mai bine să cazi de pe o înălţime, decât să cazi din cauza limbii”. Limba poate aduce cea mai grozavă vătămare omului….

Fugi de cuvintele deşarte şi de râs dacă vrei ca rugăciunea ta să aibă îndrăzneală prin lacrimi şi har! Să spui mereu rugăciunea cu râvnă, cu dorire, cu dragoste; numai astfel se întăreşte sufletul. Să eviţi cu orice preţ vorbele inutile, căci ele slăbesc sufletul şi mai apoi nu au tăria să lupte. Nu mai e vremea visărilor, ci e vremea progresului duhovnicesc. Cine ne poate garanta că după culcare ne vom mai trezi? De aceea, haideţi să ne nevoim…

Să fii mereu prudent în vorbă; adică, mai întâi gândeşte şi apoi vorbeşte; să nu-ţi laşi limba să rostească ceva înainte de a te gândi ce trebuie să spui. Să nu te faci îndrăzneţ în conversaţii, copilul meu; multe sunt relele care provin de la îndrăzneala aceasta necugetată. Fugi de ea ca de foc sau ca de viperă!

Păzeşte-te de îndrăzneală în vorbire şi de cuvinte inutile; ele usucă sufletul omului. Tăcerea, umilinţa şi rugăciunea, pe de altă parte, umplu sufletul cu rouă cerească, ca o căinţă plină de dulceaţă. Alungă de la tine grăirea în deşert care este maica răcelii şi a uscăciunii, căci grăirea în deşert alungă lacrimile din ochii noştri; adică, le alungă de la noi şi sufletul nostru se ofileşte.

Copilul meu, ai răbdare, smerenie şi dragoste şi păzeşte-ţi limba, căci atunci când aceasta îl învinge pe om, i se face un rău incontestabil acestuia, măturându-i şi pe alţii din calea ei şi aruncându-i în adâncurile păcatului. Da, copilul meu, trebuie să-ţi păzeşti limba pentru ca inima să poată rămâne curată. Iar atunci când ea se menţine curată, Dumnezeu vine şi se sălăşluieşte în ea şi atunci ea devine templu al lui Dumnezeu. Sfinţii îngeri se bucură să se afle într-o astfel de inimă! Prin urmare, alungă gândurile murdare cu mânie şi rugăciune; rugăciunea este un foc care arde şi-i alungă pe demoni.

Fii atent la limba ta, dar, mai întâi, la minte; să nu permiţi gândurilor rele să înceapă a vorbi cu tine. Să nu-i permiţi limbii să scoată cuvinte care l-ar putea răni pe fratele tău. Limba ta să rostească cuvinte pline de bună mireasmă; cuvinte de mângâiere, curaj şi nădejde. Limba omului este cea care-i dezvăluie inima, omul cel lăuntric.

AVVA EFREM FILOTHEITUL
COMORI DUHOVNICEŞTI DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS. EDITURA EGUMENITA

Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

HRISTOS A ÎNVIAT! BUCURAȚI-VĂ!

Imagini pentru invierea domnului

Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.

“Iisus Hristos ieri şi azi şi în veci este Același.

Totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. AMIN.“

Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

MARȘUL PENTRU VIAȚĂ SLATINA 2018

                     Sâmbătă 24 martie, în aproximativ 300 de orașe din România și Republica Moldova, a avut loc Marșul Pentru Viață 2018 cu tema:

„O lume pentru viață”.

În ciuda gerului și a zăpezilor din ultima perioadă, doar trei organizatori locali fiind forțați să anuleze desfășurarea marșului, dragostea pentru viață a învins  și în aprox. 300 de orașe din România și Republica Moldova, noi românii, am fost împreună pentru a  sprijini femeile în criză de sarcină!

Căldura din inimile slătinenilor a învins frigul de afară, astfel că la Marșul PRO VIAȚĂ, au participat aproximativ 300 de persoane: tineri, elevi, cadre didactice, preoţi, studenţi și tinere familii însoţite de copii şi bunici, care au purtat icoane ale Maicii Domnului cu Mântuitorul prunc în brațe, bannere și pancarte cu mesaje pro-viață, cărți, reviste și pliante cu conținut pro-viață: familie naștere și adopție. Cei participanți la marș au dăruit trecătorilor baloane colorate, cărți, reviste și pliante cu conținut pro-viață: familie naștere și adopție.

În municipiul Slatina marşul a fost organizat de către A.S.C.O.R. filiala Slatina, în parteneriat cu Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, Inspectoratul Școlar Județan Olt (I.S.J.), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt (D.G.A.S.P.C.), Asociația “Kinonia” ,Filiala Olt a Asociației Naționale a Surzilor din România (A.N.S.R.) și Organizația TREBUIE!

Marșul  s-a desfășurat pe traseul: Esplanada “Oltul” − Poşta Mare − C.E.C. − Casa de Cultură a Tineretului şi retur.

Scopul principal al „Marşului pentru Viaţă” este susținerea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începând cu momentul concepţiei şi până la moartea naturală. Totodată, este o afirmare a familiei tradiționale și a valorilor acesteia, care sunt temelia unei societăți solide și sănătoase.

Marșul pentru viață nu are un final!

Misiunea noastră nu se termină aici.  Continuă prin viața noastră, prin activitatea noastră de zi cu zi, atunci când e nevoie să fim alături de femeile în criză de sarcină, pentru că viața lor nu este întotdeauna senină. Sunt situații în care ele se bucură că vor da naștere unui copil, dar vestea nu este primită cu bucurie de către partener, familie sau de către cei din jur și au nevoie de sprijinul nostru.

Pe această cale dorim să mulțumim participanților și partenerilor având convingerea, că toată strădania pentru organizarea acestei acţiuni merită şi dacă măcar un singur copil este salvat din ghearele nemiloase ale neascultării conştiinţei atunci scopul nostru a fost atins.

 

Fotograf: Alex Alexey

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare şi în aer liber  Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare şi în aer liberEste posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, oameni în picioare şi în aer liber                 Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare şi în aer liberEste posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, zâmbind, copac, cadru apropiat şi în aer liberEste posibil ca imaginea să conţină: 5 persoane, oameni în picioare, copil şi în aer liber

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, ochelari de soareEste posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, în aer liber Este posibil ca imaginea să conţină: 8 persoane, oameni în picioare şi în aer liber

 

Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

Marșul pentru viață 2018 – la cea de a VIII-a ediție în Episcopia Slatinei și Romanaților

Imagine similară

Sâmbătă, 24 martie 2018, începând cu orele 17.00, în municipiile și orașele din cuprinsul Episcopiei Slatinei și Romanaților (Slatina, Caracal, Balș, Corabia și Drăgănești-Olt) se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a “Marșului pentru viață”, având drept scop promovarea dreptului la viață a copilului nenăscut și reafirmarea valorilor familiei creștine tradiționale, îndeosebi darul sfânt al vieții prin nașterea de copii și creșterea lor în credință și iubire.

Manifestarea din întreg județul Olt este organizată de către Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (A.S.C.O.R.) – filiala Slatina și Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean Olt (I.S.J.), Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) – Olt, Asociația Națională a Surzilor din România (A.N.S.R.) – filiala Slatina, Organizația „Trebuie!” – filiala Olt și Asociația “Kinonia”. În același timp, evenimentul este organizat în peste 287 de localități din România și Republica Moldova, sub genericul „O lume pentru viață”.

În municipiul Slatina, marșul se va desfășura pe traseul: Esplanada “Oltul” – Poştă – C.E.C. – Casa de Cultură a Tineretului şi retur.

În municipiul Caracal traseul va fi următorul: Biserica “Sfinții Apostoli” de pe bvd. N. Titulescu – Protoieria Caracal – Biserica “Toți Sfinții” – Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” – Biserica “Sfânta Treime” – Esplanada din fața Primăriei Caracal.

În orașul Balș traseul va fi următorul: Biserica “Sfinții Apostoli” (pod Olteț) – Monumentul Eroilor de lângă Biserica “Sf. Împărați Constantin și Elena” și retur.

În orașul Corabia traseul va fi următorul:  Catedrala “Sfânta Treime” – Str. A.I. Cuza – Str. Tudor Vladimirescu – Colegiul Național “A.I. Cuza” și retur.

În orașul Drăgănești-Olt traseul va fi următorul:  Liceul “Tudor Vladimirescu” – Str. N. Titulescu – Str. Dudești – Str. Col. Năstase – Primăria Orașului Drăgănești-Olt.

*** 

Marșul pentru viață reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane care, în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%).

Potrivit învățăturii creștine, viața este darul lui Dumnezeu față de oameni care trebuie prețuit și protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei ființe (persoane) nevinovate, care nu se poate apăra. Omul se bucură de viață și de puterea vieții; are dreptul la viață, dar și responsabilitatea de a respecta această viață, de a o apăra în orice împrejurare, știind că, în existența istorică în trup, omul își pregătește participarea la Împărăția lui Dumnezeu.

*** 

Motivarea temei este dată de faptul că scopul mișcării pro-viață este ca toți oamenii să valorizeze viața în mod firesc și ca valorile pro-viață să fie recunoscute ca firești pentru om și societate – așa cum sunt în realitate.

Dorim să exprimăm clar că atitudinea pro-viață este normalitatea, nu se bazează pe ceva subiectiv, ci se întemeiază pe firescul lucrurilor. O lume normală este o lume în care unui copil i se dă șansa la viață și o lume în care o femeie în criză de sarcină este sprijinită să rezolve problemele cu care se confruntă.

În plus, prin această temă nădăjduim să conștientizăm mai mult, fiecare dintre noi și împreună, ca societate, că o societate se dezvoltă pe măsura protejării vieții fiecărui membru al ei. România de azi și de mâine include copiii născuți și nenăscuți și este firesc să le acorde atenție și să le poarte de grijă. Este firesc să sprijinim o femeie în criză de sarcină și este firesc să dorim ca zâmbetul și lumina din ochii fiecărui copil să ajungă să bucure pe cei din jur. Activitățile care sprijină viața, activitățile care exprimă prețuirea pentru viață sunt activități firești pentru o societate care vrea să se dezvolte, să ducă mai departe și să îmbogățească ceea ce a primit de la generațiile anterioare. O lume pentru viață este o lume firească!

Cu aceste gânduri despre firescul atitudinii și faptei pro-viață, încercăm în acest an să invităm cât mai multe instituții și organizații să ia parte la firescul sprijinirii vieții”.

Alexandra NADANE,
Președintele Asociației Studenți pentru viață

 *** 

Vă adresăm îndemnul de a participa în număr cât mai mare la Marșul pentru viață, în ziua de 24 martie 2018, începând cu orele 17.00, pentru a oferi astfel o mărturie vie despre importanța și sensul creștin al vieții umane, despre efectele dezastruoase ale avortului asupra familiei și societății și despre necesitatea sprijinirii femeilor care urmează să nască.

Preluat de pe http://www.episcopiaslatinei.ro/2018/03/15/marsul-pentru-viata-2018-la-cea-de-a-viii-a-editie-in-episcopia-slatinei-si-romanatilor/

VĂ AȘTEPTĂM!

Categorii: Uncategorized | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.