ascor Slatina

Proiecţie de film

Doamne ajută!

Pe data de 01.07.2010, adică astăzi la Paraclisul Sf Ştefan, de la orele 18.00 se va oficia slujba Vecerniei cu Litie pentru pregatirea sarbătoririi Sfântului Ştefan cel Mare ocrotitorul acestui sfânt lăcaş.

După Vecernie intenţionăm să vizionăm filmul Marcelino Pan y Vino, film ce cuprinde viaţa copilului Marcelino, în regia lui Ladislao Vajda (1995).

Micul Marcelino este găsit abandonat in faşă la poarta mănăstirii de către un călugăr.Copilul rămâne la mănăstire şi creşte şi se întăreşte atăt în trup cât şi în duh, fapt ce marchează desfăşurarea ascultărilor fraţilor de la mănăstire.

Ajuns va vârsta la care copii fac năzbâtii, marcelino este adesea mustrat de către fraţii mănăstirii, arareori şi nedreptăţit ce cei ce-i poartă grija.

Curios din fire, deşi încalcă ascultarea de a nu pătrunde în mansarda mănăstirii, într-o zi descoperă acolo o statuetă în mărime naturală a Mântuitorului Răstignit.La prima vedere copilul se sperie si fuge, însă pe parcurs se apropie de ea si începe sa-i vorbească şi chiar să lase lângă ea mâncare: pâine şi vin.

Făcând acestea pe ascuns de fraţii mănăstirii, fiind în continuare mustrat de aceştia, lui Marcelino i se descoperă Mântuitorul de pe crucea pe care este închipuit mângâindu-l.

La finalul metrajului, micul copilaş îşi lasă sufletul în mâna Mântuitorului, in văzul şi hohotele de plâns ale fraţilor mănăstirii.Minunea este facută cunoscută îm tot oraşul care merge spre mănăstire pentru a o vedea.

Categorii: ascor Slatina | Lasă un comentariu

,,PROHODUL DOMNULUI,, la Mânăstirea Strehareţi

PROHODUL DOMNULUI

Vineri 17. 04.2009, ASCOR Slatina va participa la Slujba Prohodului la Mânăstirea Strehareţi.

Cu mic, cu mare, dar nu prea mari, ne vom întâlni la ora 16.30 pentru o mică repetiţie şi începând cu ora 18 vom avea corul nostru tânăr şi entuziast prin care îl vom prohodi şi noi pe Mântuitorul.

Vă aşteptăm cu drag!

15186

4452_sfant-antimis

Categorii: ascor Slatina | Lasă un comentariu

Pelerinaj Mân. Sihăstria de Sfintele Paşti

Perioada: 18-20 aprilie   (ora 5.00 plecare din faţa policlinicii Helios-Slatina)

Cost: 67,5 lei

Obiective:

  • Ziua I:  Mân. Văratec (închinare la Sfintele Moaşte ale Moşului Gheorghe Lazăr, vizitarea mormântului Veronicăi Micle),  Mân. Agapia Veche, Mân Agapia Nouă, întâlnire cu sora părintelui Proclu (loc. Mitocul Bălan), Vizitarea Casei natale a scriitorului Ion Creangă din localitatea Humuleşti, Mân. Neamţ, Mân. Secu, Mân Sihăstria (aici vom participa la Slujba Învierii);
  • Ziua II: Mân. Sihăstria (vizitarea cimitirului, chiliilor părinţilor Cleopa şi Paisie Olaru, Bisericile mânăstirii); Mân. Sihla, Peştera Sfintei Teodora;
  • Ziua III: Participare la Sfânta Liturghie, servirea mesei, întoarcerea spre casă;

Contact0733504012,  0769359646

Pelerinajul este realizat în colaborare cu Casa Corpului Didactic, Olt

dscf6354dscf6330dscf6322000029800px-manastirea_secu2manastirea-sihastria-1pestera-cuvioasei-teodora-de-la-sihla_jpgschitul-sihlavaratec101010dscf6366


Categorii: ascor Slatina, Uncategorized | Lasă un comentariu

Pelerinaj Techirghiol (27 februarie – 1 martie)


Vineri 27 februarie

  • Plecare din Slatina in jurul orei 8.30
  • Slatina – Bucuresti (obiective posibil de vizitat : Manastirea Cernica, Manastirea Pasarea)
  • Calarasi (Manastirea Libertatea) – masa  – Calarasi (trecere cu bacul de la Calarasi la Ostrov) – Manastirea Dervent – cazare

Sambata 28 februarie

  • Manastirea Dervent – Acvariul din Constanţa –  plimbare pe malul mării – Techirghiol – Manastirea Sf. Maria (Convorbire sau primire binecuvântare  cu / de la Parintele Arsenie Papacioc) – Manastirea Sf. Ap. Filip (aici se afla moastele celor 5 martiri descoperiti la Adamclisi)
  • Manastirea Pestera Sf. Ap. Andrei (aici se afla pestera Sf. Ap. Andrei) – Manastirea Dervent – cazare si masa de seara – (participăm la slujba privegherii)

Duminica 1 martie

  • Slujba Sf. Liturghii (Manastirea Dervent) – masa de pranz – Calarasi (trecere cu bacul) – Bucuresti – Slatina

Pretul pelerinajului 60 Lei

Pretul include :

  • Transport microbuz
  • Trecere cu bacul (dus – intors)

* Programul excursiei se poate modifica pe parcurs !!!

** Pe langa obiectivele turistice anuntate se mai pot adauga si alte obiective fara sa influenteze pretul excursiei !

*** Pelerinajul se adresează tinerilor

Relaţii suplimentare la 0733504012, 0769359646

Parteneri acţiune: Casa Corpului Didactic Olt


Va asteptam cu drag !!!

manastirea-pestera-sf-andrei2manastirea-techirghiol-10pr-arsenie-papaciocpesteraarsenie-papacioc1normal_acvariu-ginel-01300135-acv

Cronica Pelerinajului

Calatoria noastra spre locurile sfinte a inceput la ora 08:30. Am fost 18 persoane.

Ca in orice pelerinaj, am inceput la drum cu o rugaciune.

Tot timpul e fost de cunoastere: cand poposeam intr-un loc cunosteam Casele lui Dumnezeu, cand urcam in microbuz ne cunosteam unii pe altii. Desi proveneam de la scoli sau universitati diferite cu profile diferite, avem gusturi diferite, un singur lucru il aveam in comun: Credinta.

Primul popas a fost la Sfanta Manastire Samurcasesti (Localitatea Ciorogarla). Biserica acestei manastiri este diferita de bisericile altor manastiri prin faptul ca ea are trei Sfinte Altare.

Legenda spune ca un cioban, trecand prin locurile unde este Manastirea, a adormit la umbra unui copac si a visat o oaie cu trei coarne. Acest vis a fost considerat ca semn si astfel s-au construit trei altare. Am vizitat si micul muzeu al manastirii, care adaposteste o serie de obiecte de cult cu valoare monahala.

Biserica mare a manastirii adaposteste o racla de argint in care se pastreaza particele din sfintele moaste ale mai multor sfinti.

Dupa ce ne-am incarcat duhovniceste de la aceasta manastire, ne-am indreptat catre Manastirea Cernica.

Aici se afla mormantul celui mai mare teolog al secolului al XX-lea, Părintele Dumitru Staniloaie.

La Manastirea Sfanta Treime, Libertatea  am fost primiti de catre Maica Stareţă Daria si poftiti la masa. In timpul mesei Maica Daria ne-a vorbit despre rugaciune, spunand printre altele ca   “Numai prin Rugaciune putem vorbi cu Dumnezeu.”

Pentru cei care nu cred in Dumnezeu si in existenta Lui, Maica Daria stie cum sa le raspunda hotarata:

“-Omule tu ai minte?

-Da.

-O poti vedea?

-Nu.

– Atunci de unde stii ca ai?

La fel si Dumnezeu, exista, nu-L putem vedea, dar El exista in tot si in toate cate facem.”

Maica, vrând să glumească ne-a mai zis nouă fetelor: “daca vreti sa va maritati, trebuie sa fiti pregatite pentru trei lucruri: sa nu omorati copii, sa faceti copii, si sa fiti preagatite sa luati bataie.”

Iar domnului sofer i-a zis: “Soferul care duce oamenii la manastiri, are rotile sfintite.”

Noi am plecat bucurosi de la Manastirea Libertatea, nu inainte de a pune lumanari pentru cei dragi.

Maica Daria ne va ramane in suflet pentru felul ei placut de a fi.

Deja incepuse sa se insereze si noi ne indreptam catre Ostrov, la Manastirea Dervent, dar inainte de aceasta am traversat Dunarea cu bacul. Cand mergeam pe Dunare, aveam impresia ca stam pe loc, nu simteam ca ne deplasam. Acest lucru l-am interpretat ca fiind viata care trece foarte repede pe langa noi, iar noi stam pe loc. Nu putem opri aceasta trecere, adica a timpului, singurul lucru pe care il putem opri este activitatea noastra.

Noi stateam pe loc, dar valurile ne-au dus la capatul celalalt, astfel tu poti sta pe loc, dar viata, intr-un mod involuntar, te duce mai departe.

Drumul pana la manastire a fost cam lung, iar noi eram putin obositi. O masa calda si o primire deschisa ne-a facut sa nu mai simtim oboseala.

Dupa ce ne-am hranit trupul cu bucate bune, acele cateva ore petrecute la slujba de seara la biserica, au potolit un pic foamea sufletului de a se impartasi prin cuvinte frumoase si folositoare lui. Cum noi ne hranim trupul cu bucate, asa si sufletul se hraneste cu cele duhovnicesti.

Nu inainte de a merge la culcare, am mers la Izvorul Sfantului Andrei, unde am baut apa racoritoare si rece, simtind in noi o limpezime a trupului.

“ Aici asemenea lui Moise, Sfantul a infipt toiagul in pamant, de unde a aparut izvorul pe care l-a folosit drept cristelnita.”

Orice zi nu se putea incheia fara rugaciune. Fiecare trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu pentru ca ne-a lasat sa mai vedem o data soarele si sa-L rugam ca si in ziua urmatoare sa ne tina tari si departe de pacat.

Urmatoarea zi a inceput cu vizita Manastirii Sfantului Apostol Andrei, aici aflandu-se si pestera unde a vietuit. Patul unde se odihnea sfantul este facut din piatra sculptat in peretele pesterii. Sfantul Apostol Andrei a fost primul chemat dintre Apostolii iar moartea a fost prin rastignire pe o cruce in forma de cruce.

Ficare dintre noi ne vom purta crucea vietii. Aceasta cruce reprezinta lucrurile care ne asteapta in aceasta viata. Daca noi vom fi puternici in fata raului si avem credinta in Dumnezeu, vom putea trece peste toate necazurile. Dumnezeu ne va intari, crucea o sa ni se para mai usoara si vom ajunge in Imparatia lui Dumnezeu. Daca suntem rai si ne intoarcem fata de la Dumnezeu, necazurile ne vor prabusi, vom fi mai slabi, nu vom putea duce crucea si o sa ajungem in locul pe care ni l-am pregatit prin faptele noastre.

Urmatoarea manastire in circuitul nostru este Manastirea Sfantului Filip. Aceasta manastire este in constructie. Ne vom ruga pentru acei calugari care muncesc pentru construirea ei, ca Dumnezeu sa le dea putere si vointa sa duca la bun sfarsit misiunea lor. Aici ne-am închinat la cinci sfinti ale caror moaste erau adapostite in aceasta manastire, sfintii descoperiti la Adamclisi.

Ne-am continuat apoi, drumul, indreptandu-ne catre Constata.

Marea, plaja si scoicile sunt lucruri daruite de Dumnezeu. Tare minunate, tare frumoase.

Serviciul, lucrurile de zi cu zi ne tin ocupati, si uitam de lucrurile cu adevarat frumoase: copacii, florile, randunelele, etc. Aceste  lucruri sunt pline de miracol. Faptul ca ele cresc, se dezvolta este un miracol.

A venit primavara, zapada incepe sa se retraga, pamantul iese la suprafata, o data cu venirea primaverii, apare prima floare – ghiocelul. Frigul inca mai e prezent, iar firicelul acesta de ghiocel poate suporta raceala frigului, acesta fiinta mica si firava. Acesta este un miracol.

Aflati in Costanta, nu puteam trece fara sa vizitam si Acvariul, unde am  vazut o multime de specii de pesti adusi din lumea-ntreaga.

Am fost insotiti de ascoristi ai filialei din Constanta. Ne-am plimbat cu ei pe faleza, iar compania lor a fost foarte placuta. Am sarutat si ne-am inchinat la icoanele din Catedrala Ortodoxa ”Sfintii Apostoli Petru si Pavel”. Aici se afla moastele Sfantului Mare Mucenic Pantelimon si Icoana Maicii Domnului –  facatoare de minuni.

Am fost poftiti in Palatul Inaltpreasfintitul Teodosie Petrescu al Tomisului. La un pahar de suc si o felie de cozonac, Inaltpreasfintitul ne-a vorbit despre post si nu numai: “Cine manaca de dulce in timpul postului, viermi manaca!”

Ne-a dat multe sfaturi care ne sunt de folos si ne intaresc pentru a nu pofti la cele de dulce, sfaturi care ne ajuta sa trecem peste acest post, fiind cel mai greu post, dar foarte folositor sufletului nostru. Ne-am despartit de Inaltpreasfintitul incarcati de cadouri materiale dar si spirituale, nu inainte de a primi binecuvantarea Inaltpreasfintiei Sale si nu inainte de a face o poza cu dansul.

Pasii nostrii au fost indreptati catre Techirghiol, la manastirea Sfanta Ana, unde se afla parintele Arsenie Papacioc in varsta de 95 de ani. Durata vizitei acesteia a fost cam scurta, deoarece parintele era bolnav ,dar a mai gasit un strop de putere pentru a ne vorbi: “Puterea lui Dumnezeu este foarte mare: Nu se misca un fir de par fara voia Lui”, “ Iubirea este nebuna!”, “ Voi nu stiti sa iubiti!”.

Intrebat ce trebuie sa mai facem pentru a ne mantui, in afara de smerenie, post si spovedanie, el a raspuns:“Faceti-le voi pe acestea si apoi mai vorbim.”

Dupa ce sufletele noastre au primit sfaturi duhovnicesti de la parintele Arsenie, ne-am intors la manastirea Dervent, am servit masa, am mers la slujba, apoi cu inima impacata am mers la culcare.

In dimineata urmatoare am mers la Sfanta Liturghie si inainte de a pleca de la manastire, parintele Staret Arhimandrit Andrei Tudor ne-a vorbit cate ceva despre manastire. Aici se afla moastele Sfintilor Epictet si Astion, Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni, Aghiazmator, Icoana Sfantului si Dreptului Simeon brodata cu fir de aur, Sfanta Cruce tamaduitoare, Sfanta Cruce vindecatoare de animale.

Timpul a trecut foarte repede, ne-am luat ramas bun si de la staret si iata ca a venit vemea ca fiecare sa se duca la casa lui si sa asteptam urmatorul pelerinaj.

dscf6545dscf6556foto224foto249imag0065p1010884picture-028dscf6728picture-1172picture-3891picture-3901picture-396picture-407

Categorii: ascor Slatina, Uncategorized | Etichete: , , , , | Lasă un comentariu

Conferinta „Soţul ideal, soţia perfectă”

afis-pr-tanase3

561dsc049233dsc04948dsc04987dsc04959dsc05003dsc04932dsc04907

Părintele Nicolae Tănase

– repere biografice –

 

      Părintele Nicolae Tănase, căsătorit şi tată a 6 copii, este preot într-un sat din ROMÂNIA, VALEA PLOPULUI ; dânsul deserveşte de asemenea şi un sat din apropiere, VALEA SCREZII.

      În anul 1990, Părintele Nicolae a început lupta sa împotriva avorturilor prin predicare. Unele tinere renunţă să avorteze , dar nu-şi pot permite un copil din motive social-economice.

      Pentru aceasta, Părintele Nicolae înfiinţeză în anul 1994, asociaţia PRO VITA : PENTRU VIAŢĂ ; Asociaţia îi primeşte în grija ei pe aceşti copii, pentru un timp sau definitiv, dar ea primeşte de asemenea şi copii orfani sau copii ai străzii.

      Mamele care îşi lasă copilul aici pot să-l ia din nou acasă, ceea ce se întâmplă uneori după doi-trei ani, când situaţia lor socială le permite acest lucru. Asociaţia păstrează contactul cu mamele, pentru a le ajuta să-şi crească copiii.

      Asociaţia PRO VITA numără la ora actuală mai multe case pentru copii. Dar Părintele Nicolae a pus la contribuţie şi pe enoriaşii săi. În faţa afluxului important de copii (pe care îi găseşte abandonaţi la uşa sa), Părintele îi încredinţează familiilor din parohia sa. Aceste familii de multe ori au deja mai mulţi copii, până la şase ; dar mai găsesc încă dragostea pentru a creşte până la încă alţi patru copii. În condiţiile actuale din România, acesta este un adevărat eroism.

       La VALEA SCREZII, Părintele Nicolae a construit un aşezământ care, pe lângă locuinţă, cuprinde un dispensar medical şi o biserică, o brutărie şi un staul. În acest centru locuiesc deja copii, adolescenţi şi tineri; la vârsta de 18 ani, tinerii trebuie să părăsească orfelinatele de stat şi ajung de multe ori în stradă. Părintele Nicolae a scos din subsolurile Bucureştiului, mame tinere cu copiii lor.

      Părintele Nicolae se bate pentru viaţă, înţeleasă ca dar de la Dumnezeu. Se bate pentru viaţa poporului român şi viitorul său. La marea emigraţie datorată situaţei politico-economice din ţară, se adaugă trista realitate a comerţului cu copii români, nu totdeauna orfani, cumpăraţi de către unii străini din ţările occidentale, comerţ pe care Părintele Nicolae îl denunţă fără menajamente până în faţa tribunalelor.

      Părintele Nicolae animă de asemenea şi două mici tipografii. Una dintre ele editează scrieri despre Ortodoxie, pentru profitul parohiei de la Valea Plopului, unde biserica Sfinţii Arhangheli este neterminată. Cealaltă editează lucrări împotriva avorturilor şi în favoarea vieţii, pentru profitul asociaţiei PRO VITA. Părintele a participat şi la emisiuni pe această temă de la T.V. în România şi în străinătate.

      Părintele Nicolae este o personalitate remarcabilă. În septembrie 2000, Părintele Philippe Calès a avut ocazia să întâlnească în România, un preot teolog care-l cunoaşte bine pe Părintele Nicolae. Acest preot i-a adus de trei ori Sfânta Împărtăşanie Părintelui Nicolae pe patul de moarte… Într-adevăr, în timpul comunismului, s-a atentat la viaţa sa de trei ori, datorită activităţii sale religioase. Părintele Nicolae şi soţia sa Maria au fost găsiţi într-o noapte aproape morţi pe stradă, în urma unui « accident » simulat. Au fost la un pas de moarte, dar cu ajutorul unor prieteni medici au reuşit să scape cu viaţă. Şi astăzi mai păstrează sechele de atunci.

      Acest lucru s-a întâmplat deoarece Părintele Nicolae mobilizase oamenii din satul său pentru construirea unei biserici, «Sfinţii Arhangheli», ceea ce era interzis. În fiecare noapte, unii oameni lucrau în timp ce alţii stăteau de pază. Când Miliţia apărea, toată lumea dispărea. Dar biserica a fost construită, o mândrie pentru Valea Plopului. Părintele s-a mai compromis şi cu editarea şi difuzarea unor cărţi religioase, ceea ce era de asemenea interzis. Astfel, acest teolog îl consideră pe Părintele Nicolae drept un martir şi un stareţ.

 

Categorii: ascor Slatina | 2 comentarii

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.